b85csm

Se vede treaba ca nu ma mai tin de blog atat de mult pe cat mi-as dori, insa promit sa ma revansez si sa recuperez cat de curand. Incep printr-o lista inedita de citate memorabile care ne-au inseninat orele de curs si ne vor bantui cu zambete probabil toata viata…

Culese in timpul cursurilor si seminariilor de Istoria Presei si Introducere in Tehnici de Cercetare, iata una dintre cele mai valoroase comori ale studentiei mele noastre, realizata cu participarea atenta a unei bune parti a colegilor de “suferinta”

Jigniri

Derbedeii dracului!
—
Sigur că n-aţi auzit, voi sunteţi la clasa de flaut.
—
N-aveţi pic de onoare.
—
Lasă, că scriu eu, tăntălăilor ce sunteţi, mi-aţi mâncat ficaţii.
—
Nu e nici un McDonald’s acolo, că aşa pricepeaţi mai repede.
—
Nu sunteţi normali.
—
Despre cenzură ce să vă mai zic eu să citiţi, că eu vă zic şi voi tot nu citiţi.
—
E şi lenea omenească. O cunoaşteţi, nu ?
—
Sigur, dacă sunteţi la specialitatea modelaj şi coregrafie…
—
Pierd vremea cu voi. Voi la cules de măsline o sa ajungeţi, prin Grecia, că la căpşuni, în Spania, e ocupat.
—
Nu vă imaginaţi că ăia sunt nişte cintezoi, ca voi.
—
Pricepeţi greu şi uitaţi repede.
—
Se uitau studenţii mei aşa, cu o privire de bovină.
—
Norocul vostru e că nu citiţi, că scăpaţi de anumite disconforturi.
—
Voi sunteţi în stare, sub tortură, să ziceţi că nici n-aţi auzit de aşa ceva.
—
Aveţi nişte priviri pierdute… Măcar daţi şi voi din când în când din cap
—
Nu mai mânca chimicalele alea că te arunc pe geam!
—
Nu vă amintiţi pentru că voi aveţi 3 neuroni. Unul e cu foamea, altul e cu setea şi altul… mai vedeţi voi, derbedeilor.

Ameninţări

Vă bat!
—
Cred că şi tu primeşti bătaie.
—
Dracilor, poate vă dau un microfon din ăsta în cap!
—
Simona, o încasezi!
—
Foca, te bat de te ia dracu’. După ce că eşti un stricat şi un vagabond şi un derbedeu…
—
Dracu’ v-a luat. Nu vine licenţa aia peste voi?
—
Sorine, iţi dau o palmă de nu te vezi, că nu e nici vecinul Băsescu acasă să te prindă.
—
Icleanu, te dau afara. Eşti prea euforică pentru un moment atât de important.
—
Nu sunteţi abonaţi la revistă? Ia să vă abonez eu cu forţa.

Întrebări (mai mult sau mai puţin retorice)

Hai mai repede, pe unde bântui ?
—
Vreţi să mor într-o zi? Asta v-aţi propus? Nu ştiti unde e Casa Universitarlior?
—
Ce-mi pierd eu vremea cu voi?

Constatări

V-aţi dedat exceselor.
—
- Deci sunteţi 36 în sală şi pe foaie mi-aţi pus 45.
- Sunt unii care au plecat.
—
Aveţi un deficit de seriozitate.
—
Sunteţi surprinzător de insensibili.
—
Ca de obicei, nu aveţi întrebări. Copii consecvenţi, nu aşa, nu vă schimbaţi voi de pe azi pe mâine.
—
- Hai, Toni, că s-a terminat pauza, am seminar cu copiii ăştia aici.
- Da, domnule profesor, în 2 minute termin.
- 2 minute este enorm…

Aproape sau chiar amuzant

Ceauşeasca îmbătrânise. Ea frumoasă nu fusese niciodată, dar cine să-i fi spus ?
—
Să vă dau un reper cultural. Biblioteca Academiei e vis-a-vis de cazinoul Victoria.
—
Să citiţi două cărţi fundamentale că sunt ale mele şi nu puteau fi decât fundamentale.
—
Semestrul viitor le mai curtez pe babele alea ca să-mi dea datele centralizate.
—
Este cea mai bună revistă de profil din ţară pentru că este singura şi este fundamentală pentru că am scris-o eu.
—
Foca, am anticipat gândirea ta profunda şi am răspuns mai devreme.
—
Mircea Radu are ceva despre care psihologii se pot pronunţa în deplină cunoştinţă de cauză.
—
Am zis că are probleme de adaptare, nu că e tâmpită.

Acceptarea propriei situaţii

Sunt profesor bătrân.
—
Eu scriu multe carţi, dar eu le scriu, eu le citesc.
—
În viaţă nu faci ce vrei, nu faci neapărat ce trebuie, faci ce poţi… sau, cel mult, faci ce te lasă ceilalţi.
—
Cred că am să vă predau eu astăzi. Cum, nu vreţi? V-aţi săturat de mine? Fiarelor! Aşa deci… să nu vă mai văd!

Categoria “sfaturi practice”

Aruncă şi tu guma, fata cu gumă-n gură.
—
Şi tu, nu mai sta ca motanul pe bancă.
—
Zaharia, uite câtă burtă ai facut. Mănâncă mai rar, Zaharia. Nu mai băgaţi atâta în voi.
—
Năvădaru, să te tunzi, că eşti cam despletit. Sperii populaţia.
—
Du-te, măi, şi te culcă, nu te mai chinui pe aici!
—
Ia, măi, mâna de pe ea, derbedeule!
—
Măi copii, băgaţi-vă minţile în cap, că de nu, vi le bag eu…

… de fapt, sunt doua, dar nu-mi place sa ma laud

Recunosc cu degetele pe tastatura ca am asteptat sfarsitul facultatii mai ceva ca un cires inflorit primavara. Si cu toate astea… ei bine, cu toate astea… imi pare rau ca s-a terminat. Au fost 4 ani minunati; nu reusesc sa-mi aduc aminte decat fazele haioase, cascadele de glume si rasete, chiulitul de la cursuri pentru o ciocolata calda in Jeg sau mai stiu eu ce alte minunatii asemenea.

O sa-mi fie dor. In primul rand, de colegi; poate ca nu de toti, dar de cei de suflet, cu siguranta. De unii dintre profi, intre care si Moraru. O sa-mi lipseasca “enorm” Petcu… n-am mai vazut in viata mea pe cineva atat de calm si de serios ca proful asta… e un adevarat fenomen. Cat despre vorbele de duh care-i apartin… sunt de-a dreptul delicioase. Iata si cateva mostre (cred c-am sa dedic unul din urmatoarele bloguri unei liste detaliate)

• E si lenea omeneasca. O cunoasteti, nu?
• Pierd vremea cu voi. Voi la cules de masline o sa ajungeti, in Grecia, ca la capsuni, in Spania, e ocupat.
• Pricepeti greu si uitati repede.
• Nu va amintiti pentru ca voi aveti 3 neuroni; unul e cu foamea, unul cu setea si altul… mai vedeti voi, derbedeilor.
• Ca de obicei, nu aveti intrebari. Copii consecventi, nu va schimbati voi asa, cu una, cu doua.
• Eu scriu multe carti, dar eu le scriu, eu le citesc.

In concluzie, s-a terminat smecheria; cu un sfat pe masura: “Mai copii, bagati-va mintile in cap! Ca de nu… vi le bag eu!”

A trecut ceva timp de cand n-am mai trecut pe-aici… si nu a fost din cauza examenelor. Cred ca pur si simplu m-am linistit. Am scris cat am avut despre ce si exact atata vreme cand am simtit nevoia sa fac asta. Si am observat ceva interesant… cu cat pauza intre doua momente de gandire este mai lunga, cu atat exista mai multe sanse sa iasa ceva frumos.

Acum ceva timp povesteam despre teoria oamenilor potriviti; astazi ar fi un bun prilej sa spun cate ceva despre egoismul constructiv. II spun asa pentru ca desi este vorba de lucruri pe care mi le doresc eu pentru binele personal, in realitate ele sunt benefice si pentru cei din jur.

Intre timp a venit primavara. A venit cu flori, cu soare, cu zile mai lungi si mai calduroase, cu natura trezita la viata, cu mult verde si petale colorate. In contrast cu toate astea stau zilnic fetele posomorate, nervii, agitatia, rautatea, tristetea si lipsa de chef. Ei bine, eu m-am cam saturat sa le vad peste tot. Oamenii mai au inca mult de lucru cand vine vorba de a-si trai viata, indiferent de ce li se intampla. Necazuri se intampla din cand in cand, fiecare are momente rele, in care tot ce vede in fata ochilor sunt lacrimi. Dar asa cum vin, asa si trec. Pana la urma, cei care sufera o fac dublu… o data pentru motivul care le-a provocat suferinta si inca o data pentru timpul pierdut suferind. Nu e corect. In viata ne lovim mereu de cate ceva; facem vanatai, uneori e nevoie si de interventia unui chirurg, dar pana la urma ne vindecam. Depinde numai de noi sa ne dorim sa facem asta cat mai repede.

Revenind la teoria cu egoismul constructiv… vreau sa vad in jurul meu oameni fericiti! Vreau zambete, vreau bucurie, vreau implinire, vreau lipsa grijilor, nu mai vreau sa aud povesti nemuritoare cu eroi care nu exista, vreau oameni reali pe care sa-i vad ca se bucura de viata pe care o au. Da! Sunt egoista pentru ca ii vreau fericiti pe cei de langa mine si ma infurie cand nu sunt asa. Fiecare piedica are un rol, reprezinta o lectie de viata… insa odata invatata, trebuie mers mai departe. Sper sa fie cat mai aproape ziua in care voi putea sa ascult si sa pun in aplicare propriile sfaturi. Pana atunci insa, vreau sa vad zambete la fiecare pas! Am zis!

Oamenii reactioneaza cu intarziere la anumite lucruri, mai ales cand ele iau o forma mai putin placuta; atunci se produce inevitabilul. Spre binele lor, oamenii ar trebui sa invete acest aspect, sa se obisnuiasca cu manifestarea lui si, in cele din urma, sa-l accepte.

Comportamentul oamenilor fata de semeni se poate schimba dintr-o clipa in alta, in functie de anumite lucruri care ies la iveala. Treaba asta se intampla cel mai des atunci cand este vorba de lucruri neplacute. Chiar daca prima reactie este pozitiva, in sensul promisiunii ca atitudinea nu se va schimba cu niciun chip, inevitabilul isi face loc si, in cele din urma, se instaleaza. E vorba de acele chestii marunte, sacaitoare, calcatoare pe bec… este vorba de toate fleacurile posibile si imposibile pe care, daca le lasam, ne pot face viata mai amara decat este deja.

Inevitabilul este prezent in viata noastra indiferent de parerea noastra, daca ne place sau nu; el ne urmareste fiecare miscare, fiecare pas, si mai ales… fiecare greseala. In cele din urma, ne invatam cu el; nu prea avem incotro, caci inevitabilul insusi este inevitabil…